Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Antony Blinken în Republica Moldova, pe fondul crizei ucrainene

  • martie 06, 2022
  • Radu Cucuteanu

Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken a ajuns sâmbătă, 6 martie, în Republica Moldova pentru a arăta sprijinul Statelor Unite pentru această ţară. Acum Moldova este copleşită de un val de refugiaţi din Ucraina şi se teme să nu cadă sub ameninţarea Moscovei. Unii analişti cred că teritoriul ar putea fi folosit ca bază din spate în invazia Ucrainei de către armata rusă.

De la invazia rusă a Ucrainei, zeci de mii de refugiaţi s-au revărsat în Moldova, una dintre cele mai sărace ţări ale Europei, punând presiune pe serviciilor sociale.

Cu câteva ore înainte de sosirea sa, Antony Blinken a vizitat frontiera Ucrainei în Polonia, ţară membră a UE şi NATO care a primit 700.000 de ucraineni fugind de război.

Secretarul de stat american le-a spus polonezilor că Washingtonul doreşte să mobilizeze 2,75 miliarde de dolari pentru a ajuta la rezolvarea acestei crize umanitare.

Războiul a dat un nou elan speranţelor Moldovei de aderare la Uniunea Europeană.

Guvernul a prezentat oficial joi o cerere de aderare la blocul celor 27, în acelaşi timp cu Georgia, o altă fostă republică sovietică.

Antony Blinken urmează să aibă întâlniri duminică cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Natalia Gavriliţă şi ministrul de externe, Nicu Popescu. În cursul săptămânii, Maia Sandu, aleasă în 2020 pe o platformă pro-occidentală, i-a spus şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, că ţara se confruntă cu riscuri de securitate „grave”.

Din capitala Chişinău, „se poate auzi zgomotul bombelor de cealaltă parte a frontierei”, a declarat ea.