România trimite în Ucraina 11 ambulanțe ca donație
Vineri, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a anunțat că s-a luat decizia donării către Ucraina a 11 ambulanțe. Acestea provin din fondul de rezervă al serviciilor de ambulanță teritoriale și al SMURD.
,,Nu putem da ambulanțe noi, sunt ceva mai vechi dar ne asigurăm că sunt operaționale”, a explicat Arafat.
Motivul pentru care nu se donează ambulanțe noi ține de faptul că acestea sunt achiziționate cu bani europeni și nu pot fi înstrăinate înainte de 5 ani de la achiziție.