Consultații pentru ucrainence la Maternitatea „Elena Doamna”
O femeie de origine ucraineană, însărcinată în 20 de săptămâni, a primit îngrijiri de la medicii Spitalului „Elena Doamna” din Iași.
Astfel, Maternitatea „Elena Doamna” va oferi consultații femeilor însărcinate, care vin din Ucraina, fără a exista un protocol explicit încheiat între guvernele celor două țări.
„La maternitatea noastră se acordă serviciile de urgență oricărei persoane, indiferent de unde vine şi dacă are sau nu asigurare, deci ăsta este serviciul de urgență pe care-l acordăm oricum. În mod particular, pentru refugiații din Ucraina, nu avem nici un protocol şi nici o dispoziție a Ministerului Sănătății, dar sigur că oricare pacientă şi tot mai mult gravidele pot veni să le acordăm asistență. Multe nu vorbesc limba engleză sau limba română şi atunci noi avem şi colegi care, fiind născuți în Republica Moldova, ne pot ajuta foarte bine în sensul ăsta”, a declarat Răzvan Socolov, purtătorul de cuvânt al Maternității „Elena Doamna” din Iași.