Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Au fost externați cei doi copii care au primit câte un rinichi la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași

  • martie 01, 2022
  • Radu Cucuteanu
spitalul-parhon-din-iași

Cei doi copii de 11 și 17 ani care au primit o șansă la o viață normală în urma transplanturilor de rinichi realizate în Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” au plecat acasă.

„Juniorii transplantați pleacă acasă. Sunt veseli și fericiți!”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului “C.I. Parhon” Iași, Dr. Ionuț Nistor.

Intervențiile chirurgicale au fost posibile în urma prelevării de organe din data de 21 februarie, ce a avut loc la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” de la băiatul de doi ani care a fost declarat în moarte cerebrală după ce a căzut de la etaj, părinții exprimându-și consimțământul de a salva astfel mai multe vieți, medicii de la Spitalul „C.I. Parhon” având o vastă experiență în transplantul pediatric.