Spărgătorul de bănci din Iași este un fost polițist din Vaslui
Poliţiştii ieşeni au identificat un tânăr bănuit de mai multe fapte de furt calificat şi tentative de furt calificat, din societăţi. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.
Tânărul este fost polițist și a intrat în Poliție în anul 2016, când a fost declarat admis la concursul organizat de Inspectoartul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui. În 2020 acesta și-a dat demisia și s-a apucat de infracțiuni.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat un tânăr de 24 de ani, bănuit de comiterea a cinci infracţiuni de furt calificat şi patru tentative la furt calificat, comise în perioada 27 octombrie 2021 – 21 februarie 2022, din farmacii, săli de jocuri şi o unitate bancară, de pe raza municipiului Iași.
În baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. La data de 23 februarie a.c., tânărul reţinut va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.