Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Fermierii au nevoie de ajutor, după scumpirea tuturor necesităților

  • februarie 21, 2022
  • Radu Cucuteanu

Emil Bălteanu, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice ACCPT Iași „Grânarii. Dă-te pe brazdă, a fost alături de Violeta Cincu la HITVoice. Care sunt condițiile în care lucrează fermierii români și ce nevoi au, în interviul realizat de Violeta Cincu.


Vorbim despre creșterea prețurilor pe care am înregistrat-o la fertilizanți, la carburanți și, odată cu acestea, tot ceea ce înseamnă servicii necesare în fermă.

 

Cum au afectat aceste creșteri, punctual?

Noi am făcut calculele necesare la nivelul întregii asociații, este vorba despre o creștere cu cel puțin 20% a prețului la achizițiile de carburant, în al doilea rând este vorba despre o creștere a prețului la fertilizanți care pleacă de la 150% până la 400%. Vorbim despre fertilizanți care la ora aceasta au depășit 4.000 de lei tona, în timp ce anterior discutam de prețuri în aceeași categorie de 1.800-2.000 de lei.

 

Cum se reflectă aceste creșteri în bilanțul fermierilor?

Am făcut calcule și pe acest palier, creșterea prețului unei culturi, de la înființare până la recoltare este de aproape 100%, deoarece, alături de creșterile pentru elementele deja enumerate, au crescut și impozitele locale – și noi suntem plătitori de impozite și taxe locale –, au crescut și cererile pentru salarizarea celor care lucrează în fermele noastre și este de neconceput să nu înțelegem situația dramatică prin care trec și angajații noștri atunci când este vorba de a plăti facturile la energie și gaze. Una peste alta, dacă anul trecut vorbeam despre cheltuieli la hectar care se apropiau de 3.000 de lei, în anul acesta cheltuiala pe hectar depășește 6.000 de lei. În aceste condiții, având în vedere și prețul materiei pe care o scoatem la vânzare, este foarte posibil ca foarte multe ferme să nu reușească să își acopere cheltuielile. Aceasta este cu atât mai grav cu cât vorbim de o secetă deja instalată în zona Moldovei.

 

În aceste condiții, cum vedeți viitorul fermierilor din zona Moldovei?

În această perioadă, discutăm la nivelul întregii asociații care ar fi mijloacele prin care să reușim să acoperim cheltuielile. Vom iniția demersuri de a prezenta situația din ferme ministrului Agriculturii. Prezentându-i cum stau lucrurile, încercăm să obținem facilități care să ne mai ajute. Un TVA care să fie scăzut pentru carburant, avem în vedere, de asemenea, și facilități la plata forței de muncă.