Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Costel Enache: ”Meciul cu Petrolul mi-a arătat că suntem pregătiți pentru campionat”

  • februarie 20, 2022
  • Narcis Pohoata

Politehnica Iași a încheiat seria meciurilor amicale cu o victorie, 2-0 (1-0) cu Petrolul Ploiești, liderul Ligii a 2-a. La final, antrenorul ieșenilor, Costel Enache, a declarat că echipa din Copou este pregătită pentru campionat.

”Rezultatul e ok, însă mai mult mă bucură altceva. Aspectele legate de joc, am văzut organizare în jocul echipei noastre, am văzut atitudine, participare și comunicare foarte multă. Asta înseamnă că jucătorii sunt implicați, își doresc să formeze un grup unit, puternic. Sunt mult mai importante aspectele acestea decât un rezultat în sine. Fiecare echipă are un obiectiv de stagiu, nu aș vrea să evaluez echipa mea prin jocul cu Petrolul, pentru că aș greși. Jocul a fost o foarte bună treaptă în etapa de pregătire la care suntem și putem trage ceva concluzii. Acest meci mi-a arătat că suntem pregătiți pentru campionat”, a declarat antrenorul Costel Enache.

Politehnica Iași s-a impus, vineri, cu scorul de 2-0 (1-0) în fața Petrolului, într-un amical disputat la Strejnic, prin golurile marcate de Sekou Camara (2) și Alexandru Aftanache (67). Acesta a fost ultimul meci amical al ieșenilor dinaintea reluării campionatului. Poli va debuta oficial în acest an sâmbăta viitoare, pe 26 februarie, pe teren propriu, în compania echipei FC Brașov. Meciul se va disputa pe stadionul Emil Alexandrescu din Iași, cu începere de la ora 11.00.

(Narcis POHOAȚĂ)