Iași: fetița din Bacău lovită de tren va fi externată
Astăzi, 16 februarie 2022, medicul ieşean Sidonia Susanu a transmis faptul că Larisa a fost externata din cadrul Spitalului „Sf. Maria” din Iași. Fetiţa lovită de locomotivă trenului în gara din Bacău are o nouă şansă să fie un copil normal. Adolescenta a fost supusă la patru intervenţii dificile şi a stat în sala de operaţie mai mult de 30 de ore.
Medicii au reuşit să-i replanteze în totalitate piciorul distrus de garnitură de tren. De asemenea, cadrele medicale susţin că după o terapie de 6 luni, Larisa va putea să-şi folosească piciorul.
„După patru intervenţii chirurgicale majore, cu peste 30 de ore în total, după nopţi de veghe şi zile interminabile de aşteptare, în sfârşit, Larisa pleacă acasă!
Nu exista fericire mai mare decât să poţi reda unui copil zâmbetul şi speranţa unei vieţi normale.
Suntem cu toţii bucuroşi că am putut ajuta un copil să-şi recapete lumina din priviri!”, a transmis medicul Sidonia Susanu, şef secţie Chirurgie Plastică din Spitalul Sf. Maria din Iaşi.