Dacian Cioloș a demisionat de la președinția USR PLUS, Cătălin Drulă preia frâiele partidului
În această seară, în conferință de presă, Dacian Cioloș și-a anunțat demisia din postul de președinte al USR PLUS. Este o demisie anunțată de săptămâna trecută, urmare a deciziei Biroului Național al partidului de a respinge planul formulat de el de reformare a partidului. Dacian Cioloș a fost președinte USR timp de patru luni, după congresul din octombrie 2021.
Dacian Cioloș rămâne simplu membru de partid, din care nu pleacă. Totodată, a anunțat că nu va mai candida la funcția de președinte al partidului.
Președinte interimar a devenit vicepreședintele Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor. Drulă se numără printre cei care au refuzat să voteze programul propus de Dacian Cioloș, pe care l-a catalogat drept „lipsă de încredere în democrație”.
De notat faptul că Biroul Național al partidului este format din 25 de membri, 14 din partea fostului USR și 11 din partea fostului PLUS. Este exact rezultatul cu care a fost respinsă propunerea de reformă a lui Dacian Cioloș: 14 contra, 11 pentru.