Filip Havârneanu: „Chirica este de azi doar un alt inculpat”
Filip Havârneanu, președintele USRPLUS Iași și deputat USR PLUS de Iași, a remis redacției un comunicat de presă. Acesta cere PNL excluderea lui Mihai Chirica din partid și afirmă că alegerile anticipate sunt singura soluție pentru Iași.
Redăm mai jos comunicatul integral.
PNL să-l excludă și să-l ia pe făraș pe Chirica. Alegerile anticipate sunt singura rezolvare
În ultimul moment, dacă nu din onoare, măcar de rușine, solicit PNL să îl excludă din partid pe Mihai Chirica, un ales care de corupt ce e, nu mai are voie să își exercite funcția de astăzi.
Liberalii nu trebuie să se distanțeze de Chirica, ci să îl dea afară, pentru că Iașul are nevoie de un nou primar după care să nu alerge DNA. Organizarea alegerilor anticipate pentru Primăria Iași este singura soluție. PNL a ținut ani la rând umbrela deasupra unui edil, peste capul căruia ploua cu plângeri penale. Am transmis numeroase semnale despre ilegalitățile și tupeul său. Excluderea din partid ar fi o formă de a cere iertare ieșenilor față de nedreptatea de a proteja un primar corupt.
Chirica este de azi doar un alt inculpat pus sub control judiciar, nu un primar legitim pentru Iași. Avertismentele noastre au fost luate în seamă și confirmă faptul că am avut dreptate: Iașul era condus de hoții care prosperă pe spinarea cetățenilor.
Mihai Chirica are o brumă de libertate. Încă are ca să spună tot sau să tacă după gratii. La mulți ani cu executare este șlagărul zilei.