Un nou test pentru Poli Iași. Elevii lui Costel Enache vor întâlni sâmbătă, de la ora 12.00, formația de Liga a 3-a Bucovina Rădăuți, pe stadionul Tineretului
Antrenorul Politehnicii Iași, Costel Enache, va testa mai mulți jucători străini, sâmbătă, 5 februarie, într-un meci amical cu echipa de Liga a 3-a Bucovina Rădăuți, programat pe stadionul Tineretului, cu începere de la ora 12.00.
Pe lângă atacantul Yanik Frick, din Liechtenstein, aflat în probe încă de la începutul pregătirilor și căruia Enache s-a decis să-i mai acorde câteva șanse, tehnicianul Politehnicii îi va urmări în jocul-școală și pe turco-belgianul Tarik Tarcan, englezul Alex Kiwomya și franco-camerunezul Alexis Alegue Elandi, toți cei trei fiind mijlocași de bandă, post considerat deficitar în acest moment.
Alexis Alegue Elandi a jucat ultima oară în liga a doua franceză
În vârstă de 25 de ani, Alexis Alegue Elandi este mijlocaș de bandă dreaptă și a evoluat în sezonul trecut la formația franceză de ligă secundă Rodez, de unde a plecat în vara lui 2021. Născut în Camerun, la Yaounde, Alegue a făcut junioratul în Franța, la Nantes, iar la seniori a evoluat la Nantes B, Tours și Rodez. Mijlocașul testat de Costel Enache are o selecție în Naționala Under 23 a Camerunului, meci în care a și marcat.
Până acum, Poli Iași a disputat trei meciuri amicale, obținând următoarele rezultate: 8-0 cu Poli Iași Under 19 (goluri Mărieș – 2, Pop – 2, Camara – 2, Ciubăncan, Pelivan), 5-0 cu CSM Pașcani (Kouadio, Cană – 2, Târșa, Grigoriu) și 4-1 cu Știința Miroslava (Frick, Plokhotnyuk, Târșa și Muratovic).
(Narcis POHOAȚĂ)