Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Cum s-au mișcat noile achiziții ale Politehnicii Iași în amicalul cu Știința Miroslava, scor 4-1 (1-0). Costel Enache așteaptă un jucător englez în probe

  • februarie 02, 2022
  • Narcis Pohoata

Politehnica Iași a câștigat al treilea amical al iernii, 4-1 (1-0) cu formația de Liga a 3-a Știința Miroslava, meci disputat miercuri, pe suprafața sintetică a stadionului Tineretului din Iași. 

Golurile au fost marcate de Frick (41), Plokhotnyuk (60), Târșa (65) și Muratovic (81), respectiv Vlădeanu (88), Miroslava punctând pe final, în condițiile în care toată linia defensivă a lui Poli era formată doar din juniori.

În minutul 6, Poli Iași a ratat un penalty prin Asăvoaei, șutul acestuia fiind respins de portarul Științei, Daniliuc.

Cele trei achiziții ale Iașiului, fundașul ivorian Kouadio, mijlocașul luxemburghez Muratovic și atacantul ucrainean Plokhotnyuk nu au jucat rău, au arătat destule calități, însă trebuie ținut cont totuși și de nivelul inferior al adversarului, Știința ocupând locul 7 în prima serie din Liga a 3-a.

Un belgian și un englez, în probe

În amicalul de miercuri a fost testat de către antrenorul Costel Enache și mijlocașul stânga Tarik Tarcan, 24 de ani, un belgian de origine turcă format la Saint Trond și Westerlo, dar care a evoluat la echipe modeste din ligile inferioare belgiene.

Joi este așteptat în probe și jucătorul de bandă dreaptă englez Andrew Alexander Kiwomya, 25 de ani, acesta urmând să fie testat în următoarele partide. De origine ugandeză, Kiwomya este fost internațional englez U16, U17, U18 și U19, iar în carieră a evoluat și la echipele de juniori și tineret ale lui Chelsea.

Antrenorul Costel Enache a folosit următoarele formule de echipă în amicalul cu Știința Miroslava:

Repriza I: Axinte – Kouadio, Plămadă, Ungurenașu, Serediuc – Târșa, Chiorean – Aftanache, Asăvoaei, Mărieș – Frick.

Repriza a 2-a: Axinte – Kouadio (70 Petrișor), Târșa (75 Grigoriu), Ungurenașu, Defta – Chiorean (75 Azoiței), Francisc Cristea – Aftanache (65 Pop), Muratovic, Tarcan – Plokhotnyuk.

Nu au evoluat în acest meci jucătorii Stan, Cană, Adrian Ilie, Gal, Pelivan, Pușcaș, Camara și Okan.

Poli Iași va disputa următorul meci amical sâmbătă, 5 februarie, de la ora 11.00, tot pe ”sinteticul” de pe stadionul Tineretului, în compania formației de Liga a 3-a Bucovina Rădăuți.

(Narcis POHOAȚĂ)

Foto: Politehnica Iasi