În Holboca se va construi un complex sportiv de trei hectare în valoare de șapte milioane de euro
Proiectul va fi finanțat prin Compania Națională de Investiții. Complexul sportiv se va întinde pe o suprafață de trei hectare, pe șesul adiacent drumului spre Tomeşti, DJ 248D.
Potrivit documentației, acesta va include teren de fotbal, pistă de alergare, teren de baschet, teren de handbal/ tenis, vestiare, tribune, parcare și corp administrativ (grupuri sanitare, punct de prim ajutor, magazie pentru echipamente, sală de ședințe).
Autoritățile locale din comuna Holboca au anunțat că a fost deschisă pe platforma pentru licitații publice – SICAP, procedura de atribuire a contractului pentru construirea unui complex sportiv, licitația fiind derulată de Compania Națională de Investiții. Termenul pentru depunere ofertelor este 30 martie, iar contractul include proiectarea (4 luni), execuţia (24 de luni) şi perioada de garanţie (cel puţin 36 de luni).