Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Colegiul Național își serbează cei 194 de ani cu un workshop legat de IT și medicină

  • ianuarie 18, 2022
  • Radu Cucuteanu

Cu prilejul împlinirii a 194 de ani de existență, în cadrul Zilelor Școlii, Colegiul Național Iași a organizat pe 18 ianuarie 2022, începând cu ora 13.30, Workshopul – IT Med.

Evenimentul interactiv, realizat de către membrii Catedrei de Informatică și adresat elevilor pasionați de noile tendințe IT în domeniul medical, s-a desfășurat în format hibrid, în Sala de Festivități a Colegiului și pe platforma Zoom.

Temele abordate au avut subiecte diverse: inteligența artificială, roboții, senzorii purtabili, realitatea virtuală și realitatea augmentată, dar și modalitățile de implementare și operare a sistemului de monitorizare Mediscan.

Despre noile tendințe IT în viitorul sănătății au avut intervenții invitații evenimentului: prof. univ. dr. Adrian Iftene – Decan, Facultatea de Informatică, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, conf. univ. dr. Gladiola Petroiu – Facultatea de Bioinginerie Medicală, universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași, drd. Ana Maria Vrâncianu – Medic specialist Chirurgie vasculară, absolventă a Colegiului Național, Iași, Iuliana Anton – Fondator WANTSOME, Academia Prietenoasă de IT, Karina Schröder – Junior sales account manager, Quartz Matrix.

Perspectiva elevilor pe această tematică a fost transmisă prin participanții la activitate, liceeni din clasa a XI-a A: Ema Georgescu, Vlad Herțescu, Bogdan Duminică și Vlad Velnic.

Evenimentul a fost moderat de Matei Ciobanu și Otilia Moraru, elevi în clasa a XI-a A, și a beneficiat de prezența doamnei director Elena Calistru.