audio Inspectoratul Școlar Județean din Iași vrea schimbarea modalității de testare a elevilor în scoli
Inspectorul general scolar Luciana Antoci a vorbit despre situația din școlile din Municipiul Iași, despre testarea elevilor, cum trebuie schimbată procedura și ce se poate face în acest sens. De asemenea, aceasta a adus în prim plan subiectul testării acasă, testare care poate fi irelevantă pentru că părinții nu vor face neapărat testele așa cum trebuie.
La nivelul județului Iași, 15 clase au trecut în online după prima săptămână de școală, toate 15 clase sunt din municipiu, respectiv din 11 unități de învățământ, colegii, dar și școli gimnaziale. Procedura este că o clasă se închide în momentul în care este diagnosticat cu test PCR un elev. Evident, pozitiv, sau un profesor care a intrat în contact cu clasa respectivă. Acum avem, la nivelul județului, în cele 15 clase închise, 33 de elevi diagnosticați cu COVID și 19 angajați, profesori sau personal din zona didactică și nedidactică.
Inspectorul general școlar, profesor Luciana Antoci: „Deocamdată, teste nu mai sunt în școli, așa cum știm cu toții, procedura este blocată din cauza unei contestații, însă, după ce am aplicat mai mult de o lună teste în școli, considerăm că se impune o recalibrare a procedurii de aplicare pentru că rezultatele nu sunt atât de relevante, întrucât, de pildă, la un număr de raportări de teste de salivă pozitive, confirmările sunt sub procentul așteptat de către personalul medical specializat, ceea ce înseamnă că pe lanțul acesta, al raportărilor, s-a produs o fractură, fie raportarea din școli nu s-a făcut corect, fie situația raportărilor arată că ceva s-a întâmplat. În momentul în care vom relua testarea elevilor, fie acasă, fie în școli, așteptăm o schimbare a acestei proceduri, în așa fel încât testele aplicate să fie mai relevante decât au fost până acum”.
Care e atitudinea părinților despre asta?
Inspectorul general școlar, profesor Luciana Antoci: „În general, părinții aplică, din ceea ce ne raportează colegii noștri din școli, nu avem garanția că aplicarea se face conform procedurii și că ea se face în toate familiile așa cum ne-am aștepta pentru că, din perspectivă legislativă, aplicarea testelor nu are caracter obligatoriu, drept pentru care, după cum știm, sunt foarte mulți părinți care nu s-au vaccinat și refuză aceste proceduri medicale, că tot aceia sunt părinții care nu aplică testele, așa că nu avem o relevanță din acest punct de vedere. Rămâne de văzut dacă se depășesc măsurile specifice contestației, sperăm ca în câteva săptămâni să reluăm și testarea, dar poate într-o nouă formulă, fie practicată cu caracter obligatoriu în familie, eventual mutată pe teritoriul școlii. Aici avem câteva probleme din prisma faptului că s-ar bloca procesul didactic pentru cel puțin o oră în zilele în care se testează și în al doilea rând, nu avem suficient personal medical în școli care să poată controla acest proces”.
Care sunt scenariile în funcție de incidență?
Inspectorul general școlar, profesor Luciana Antoci: „Școala va continua în funcție de incidența de îmbolnăvire, sperăm ca în acest val să nu se mai procedeze la închiderea în bloc a școlilor, ci să se opereze chirurgical doar acolo unde apar cazuri de îmbolnăvire, în așa fel încât un număr cât mai mare de elevi să rămână cu prezență fizică la școală. Trebuie să vă spun că intrăm în ultima săptămână din semestrul I, suntem în etapa de încheiere a situației școlare pentru toți elevii, rămânând ca de săptămâna următoare să intrăm deja în semestrul al doilea. O situație atipică în acest an școlar se înregistrează acum, când nu avem vacanțe inter-semestriale. Activitatea fizică la școală este foarte importantă, sperăm ca incidența îmbolnăvirilor la nivelul localităților să nu depășească pragul care impune trecerea în online, dar dacă lucrul acesta se întâmplă, deciziile să fie luate la nivel de unitate școlară, și nu global, așa cum s-a întâmplat în etapele anterioare”.