Control judiciar pentru cei doi bărbați reținuți după protestul AUR
Doi dintre protestatarii care au pătruns în curtea Palatului Parlamentului în timpul protestului de marţi au fost puşi sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Unul dintre protestatari a motivat că atunci când a intrat în curtea Palatului Parlamentului, şi-a exercitat „un drept constituţional”.
„Nu am dat cu niciun spray, au fost foarte mulţi oameni acolo, maşinile sunt devastate aşa cum se insinuează. Arma pe care am avut-o presupus la mine nu o aveam la mine, era un briceag, aveam o conservă şi a trebuit să o desfac după protest, când nu mai eram în zonă. Au fost mii de oameni. Într-un protest de genul ăsta nu poţi să controlezi zeci de mii de oameni. Mi-am exercitat un drept constituţional. Nu mai poţi trăi în momentul în care ai un certificat verde care îţi limitează dreptul la un venit. (…) Nu îmi reproşez nimic, mi-am asumat acest sacrificiu şi tot ce voi trage”, a declarat Aurelian Gheorghe.
Cătălin Simion, cel de-al doilea protestatar audiat de anchetatori, va contesta măsura controlului judiciar.
„Nu am vandalizat cu absolut nimic, eu doar am scandat ‘Libertate!’, eu doar am respectat Constituţia României. (…) O să contest în 48 de ore, să mi se ridice controlul judiciar”, a afirmat acesta.