A avut loc ultima ședință a consilierilor județeni ieșeni din acest an
Ieri a avut loc ultima ședință a consilierilor județeni ieșeni din acest an. Întâlnirea s-a desfășurat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) și a început cu un moment de reculegere în memoria celor care în urmă cu 32 de ani s-au jertfit pentru libertate în urma Revoluției Române din decembrie 1989.
Apoi a urmat un spectacol de colinde și obiceiuri tradiționale de iarnă susținut de Corul Filarmonicii „Moldova” din Iași și de copii aflați în îngrijirea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. Printre cele 44 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, aprobate de consilieri, s-au numărat cele privind dotarea cu echipamente de securitate a Aeroportului Internațional Iași, care presupune, printre altele, achiziționarea unei ambulanțe de tip A1 pentru urgențele medicale, a unei autospeciale de pompieri, dar și a unor echipamente moderne inclusiv pentru detectarea urmelor de explozibil, extinderea structurii spațiilor medicale ale Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfinta Maria” Iaşi” și achiziționarea și montarea de stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice în judeţul Iaşi, investiție în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi.