Calea de rulare pentru tramvaie Iaşi – Dancu va fi reabilitată complet de municipalitatea ieșeană
Municipalitatea ieşeană a lansat luni o licitaţie pentru reabilitatea căii de rulare pentru tramvaie Iaşi – Dancu, care vizează tronsonul de la limita administrativă a Iaşului şi până la rond Dancu. Valoarea estimată a contractului este de 11,6 milioane lei, fără TVA. Procedura de licitaţie este una simplificată, astfel că firmele interesate pot depune oferte până cel târziu pe 29 decembrie.
„Obiectul general al proiectului constă în reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii căii de rulare tramvai pe tronsonul de 650 ml cale simplă, pe linia de întoarcere a traseului Iaşi – Dancu”, se arată în caietul de sarcini. Lucrările mai prevăd amenajarea a două staţii, realizarea de branşamente pentru dispeceratul de la rond Dancu şi realizarea de benzi dedicate transportului public prin introducerea de butoni stradali care asigură separarea fizică a căii de rulare a tramvaiul de traficul rutier.
„Excepţie fac zonele unde traseul liniei de tramvai intersectează carosabilul odată cu accesul de intrare/ieşire în/din rondul de întoarcere Dancu”, se precizează în documentaţie. Durata estimată a lucrărilor este de șase luni. Fondurile vor fi asigurate de la bugetul local. În prezent, se desfăşoară lucrări de reabilitare a căii de rulare Iaşi – Dancu pe tronsonul care tranzitează municipiul Iaşi, contractul fiind adjudecat de către Conest în iulie 2020.