Liderul PSD, Marcel Ciolacu, vine cu ideea creării unei companii energetice naționale
Duminică, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a lansat ideea creării unei companii energetice naționale. Mai exact, aceasta ar produce energie dintr-un mix de surse și ar putea asigura, în trei – cinci ani, independența energetică a României. Acesta a precizat că există o criză mondială în domeniul energiei, care a fost prost gestionată în România.
„Cred că e momentul, cu o asemenea forță politică, să creăm o companie serioasă, care să producă și verde, și nuclear, și pe cărbuni, și gaze, o companie națională astfel încât în trei, maxim cinci ani, România să fie independentă energetic”, a declarat Marcel Ciolacu. Liderul PSD susține că mixul de energie verde și producție pe cărbune este „abordarea corectă”, sugerată de specialiști.