Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

De Ziua Națională, Președinția a acordat distincții cadrelor medicale ieșene implicate în combaterea pandemiei

  • decembrie 02, 2021
  • Radu Cucuteanu

De 1 Decembrie, președintele Klaus Iohannis a acordat mai multe distincții cadrelor medicale implicate în lupta pentru combaterea pandemiei COVID-19.

Acestea au fost conferite în semn de apreciere pentru profesionalismul, dăruirea, curajul și solidaritatea manifestate în contextul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19, în parteneriat cu alte state.

Dorin Pulbere, medic primar de Anestezie şi Terapie Intensivă în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Iași, a făcut parte din echipa medicală care, în aprilie 2020, s-a deplasat în Republica Moldova într-o misiune de sprijinire a personalului medical din țara vecină în lupta împotriva pandemiei.

Echipa de medici și asistenți medicali cu specializări în Anestezie și Terapie Intensivă, Pneumologie, Medicină de Urgență și Medicină Internă a desfășurat la acea vreme activități de acordare a asistenței medicale și îngrijire a pacienților diagnosticați cu COVID-19, precum și misiuni de instruire a personalului medical din unitățile sanitare din orașele Bălți, Chișinău și Cahul pentru o perioadă de 15 zile.