BOR: accesul în biserică nu poate fi condiționat de un document
Joi a avut loc întâlnirea premierului Nicolae Ciucă cu reprezentanții cultelor religioase din România. În urma acestei întâlniri, a declarat că reprezentanții celor 18 culte religioase din România au cerut ca „cetățenii să poată beneficia de libertatea de a participa la slujbe fără să se impună obligativitatea certificatului verde”.
După această întrevedere, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a spus că „accesul într-un spațiu sacru, unul al ordinii și decenței prin excelență, pentru a te ruga, adică pentru a-ți manifesta concret fundamentala libertate religioasă, nu poate fi condiționat, inclusiv din rațiuni practice, nu doar morale, de un document menit să introducă contextual un plus de protecție și ordine în spații care chiar au nevoie de acesta”.
„Certificatul verde este un document care are o rațiune intrinsecă de convingere, nu de constrângere. Cine alege în mod rațional și informat să asculte sfatul medicilor specialiști și să se vaccineze beneficiază, temporar, de niște avantaje oferite de certificatul verde în anumite spații (comerciale sau de divertisment) aglomerate. Acest document nu este și nu poate deveni însă restrictiv pentru accesul în spații ce oferă produse sau servicii vitale, așa cum este cazul magazinelor alimentare, farmaciilor, spitalelor sau bisericilor”, subliniază purtătorul de cuvânt al BOR.
Conform lui Bănescu, „cultele religioase sunt cele care nu doar au pledat, dar au și respectat și vor respecta exemplar măsurile de prevenție recomandate de autoritățile medicale, deci tot ele se vor îngriji responsabil ca membrii lor să rămână repere de civism și implicare în protejarea sănătății aproapelui. E datoria lor morală și spirituală”.
Purtătorul de cuvânt al BOR mai afirmă că libertatea religioasă, care, ca orice libertate responsabilă, presupune ordine, nu dezordine, este un drept fundamental al omului.
Vasile Bănescu precizează, totodată, că „persoanele din rândul clerului care sfidează necesarele măsuri de protecție sanitară și incită public la discreditarea unui act medical, la banalizarea gravității bolii și a consecințelor pandemiei, nu doar că nu reprezintă poziția Bisericii din care fac parte, ci se și autodiscreditează moral în societate”.