Moștenitorii lui Aldo Gucci amenință cu un proces casa de producție care a făcut filmul „House of Gucci”
Moștenitorii lui Aldo Gucci, fondatorul brandului de lux, spune că va intenta un proces casei de producție care a făcut filmul „House of Gucci”. Aceștia spun că în film, membrii familiei sunt înfățișați ca niște golani, ignoranți și nepăsători față de lumea din jurul lor.
Membrii familiei Gucci anunță că-și rezervă dreptul de a lua măsuri legale pentru a-și proteja numele și imaginea. În regia lui Ridley Scott, pelicula „House of Gucci” prezintă istoria tumultoasă a celebrei case de modă, zguduită de lupte interne, comploturi și chiar asasinate.
Lady Gaga, în rol principal, are șanse să intre în cursa pentru Oscar, la trei ani după musicalul „A Star Is Born”. În pelicula lui Ridley Scott joacă nume mari din cinematografie – Al Pacino, Jeremy Irons, Salma Hayek, Jared Leto. În film apare și Mădălina Ghenea.