Luni, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi ninsoare viscolită. Aceasta este valabilă până marţi dimineaţa în zonele înalte din nouă judeţe. Judeţele vizate de atenţionarea cod galben sunt Bacău, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Covasna, Harghita, Maramureş, Neamţ, Suceava şi Vrancea.
În intervalul 29 noiembrie, ora 14:00 – 30 noiembrie, ora 3:00, în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h şi pe alocuri va ninge viscolit. În acelaşi timp, în intervalul 29 noiembrie, ora 10:00 – 30 noiembrie, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de intensificări temporare ale vântului în restul teritorului. Local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului la munte, mai ales la altitudini mari, precum şi în regiunile sud-estice, iar în cursul zilei de marţi (30 noiembrie) şi în sud-vestul teritoriului.