Duminică, bulgarii ies la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
Duminică, bulgarii ies la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care sunt chemaţi să decidă între şeful de stat în exerciţiu, Rumen Radev, şi rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gherdjikov. Acum o săptămână, la primul tur, generalul în rezervă Radev, în vârstă de 58 de ani, a ratat voturile, obţinând circa 49% din voturi. Analiştii îi dau mai multe şanse preşedintelui în exerciţiu.
Fost pilot de vânătoare, Radev a fost ales în 2016 cu sprijinul socialiştilor, foşti comunişti, care îl susţin şi acum, şi este un critic virulent al fostului premier Boiko Borisov, din partidul conservator GERB şi a cărui administraţie a fost acuzată de corupţie.