Noi ocupații în nomenclatorul Ministerului Muncii
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a emis vineri două ordine pentru actualizarea listei de ocupații din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), introducând 65 de noi ocupații în nomenclator și eliminând alte 62.
45 au fost adăugate la cererea utilizatorilor, iar 20 ca urmare a preluării unor ocupații din Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor, Calificărilor și Ocupațiilor, care se regăsesc în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior, se menționează în comunicatul Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS).
De asemenea, trei ocupații au fost mutate dintr-o grupă de bază în altă grupă de bază corespunzătoare și alte două au fost redenumite conform cerințelor actuale ale pieței muncii.
Barista, consilier de stat, degustător de cafea, specialist digitalizare, analist testare software sau consultant de securitate cibernetică se numără printre noile ocupații.
62 de ocupații care nu se mai practică vor fi introduse într-o grupă reziduală, existând posibilitatea de a fi activate la cererea angajatorilor.
Printre ocupațiile eliminate se numără cele de telexist, șef vagon poștal, râșnitor smalț, topitor in și cânepă, confecționer tuburi cinescop.