Nou-născut cu COVID transferat la Spitalul de Copii
La Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi a fost transferat astăzi un nou-născut infectat cu SARS-CoV-2.
Acesta a fost transferat de la Maternitatea „Elena Doamna” în a șaptea zi de boală.
Coordonatorul secției ATI COVID-19 din cadrul spitalului, Lavinia Ionescu, a declarat că mama infantului a fost depistată pozitiv la COVID-19, dar nu se știe cu exactitate dacă micuțul s-a infectat înainte sau după momentul nașterii.
Lavinia Ionescu a declarat: „Pe sectorul ATI COVID sunt internaţi doi pacienţi chirurgical, iar în această dimineaţă s-a transferat un nou-născut pozitiv în a şaptea zi de boală, care pare să aibă un prognostic relativ bun, cu o formă moderată. Ceilalţi doi pacienţi chirurgicali sunt manageriaţi în Terapie Intensivă, dar necesită manevre şi teste chirurgicale care impun internarea. Unul dintre ei este cu o evoluţie post-operatorie foarte bună şi cel mai probabil va merge acasă. Nou-născutul este cu mamă confirmată pozitiv dar nu putem să spunem modul de trasmitere, dacă a fost transplancetară sau contaminare după naştere”.