Un șofer care consumase alcool a fugit de la locul accidentului după ce s-a răsturnat cu mașina
Un şofer care s-a urcat beat la volan a provocat un accident în județul Vrancea. Pasagera aflată pe locul din dreapta a murit. Bărbatul s-a răturnat cu maşina pe un câmp şi a fugit, fără să se uite în urmă. În urma verificărilor efectuate a rezultat că un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Slobozia Bradului, în timp ce conducea autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în partea dreaptă a sensului de mers, ulterior părăsind locul accidentului.
,,În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 23,30, poliţiştii Biroului Rutier Focşani au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe un drum comunal din comuna Popeşti. La locul producerii accidentului rutier poliţiştii rutieri au identificat un autoturism în interiorul căruia se afla o victimă de sex feminin, încarcerată, fiind solicitată intervenţia echipajelor de la descarcerare şi ambulanţă. Din nefericire, pasagera în vârstă de 36 de ani din judeţul Vaslui a decedat”, au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.