Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Franța anunță peste 10.000 de cazuri COVID-19 pe zi

  • noiembrie 06, 2021
  • Diana Nechita

Creșterea numărului de cazuri noi de Covid-19 provoacă îngrijorare în Franța. Vineri, Guvernul de la Paris a anunțat că președintele Emmanuel Macron se va adresa populației, în contextul în care rata de infectare s-a accelerat în ultima lună. În prezent, media pe șapte zile a noilor infectări zilnice este la peste 6.200, în creștere față de mai puțin de 4.200 la începutul lunii octombrie.

Autoritățile sanitare din Franța au raportat recent peste 10.000 de cazuri în 24 de ore, pentru prima dată în ultimele două luni. Ratele de infectare s-au accelerat puternic în ultima lună, numărul de cazuri noi de COVID-19 crescând cu procente de două cifre față de săptămâna trecută.

„Epidemia ia din nou viteză în Europa. Europa a devenit din nou epicentrul pandemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Gabriel Attal.