Creaţiile artistului Maurice Novac la Palatul Culturii în expoziția Retrospektiv
Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi vă invită să vizitaţi, în perioada 9 noiembrie – 5 decembrie 2021, expoziţia Retrospektiv, semnată de artistul Maurice Novac.
Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti – Secţia Artă monumentală, clasa prof. Simona Chintilă, promoţia 1978, Maurice Novac aparţine generaţiei cunoscută în istoria artei româneşti drept „generaţia optzecistă”.
A debutat sub semnul lui Horia Bernea, mentor pentru mulţi artişti ai acelei perioade, iar împreună cu criticul de artă Cătălin Davidescu organizează la Muzeul de Artă din Craiova, în 1983 şi 1985, două expoziţii reper pentru generaţia ’80, sub titlul Imagini contemporane.
Cu o activitate artistică intensă, reprezentată prin numeroase expoziţii în Belgia, Statele Unite ale Americii, Argentina, Venezuela şi Olanda, aceasta din urmă fiind ţara în care a trăit şi creat timp de un deceniu, Maurice Novac este unul dintre artiştii români ale cărui lucrări au o cotă de piaţă importantă, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Expoziţia etalată pe simezele Muzeului de Artă din Iaşi cuprinde 31 de lucrări, care ilustrează mai multe serii ale creaţiei sale. Lucrările fac parte din colecţiile muzeale ale Muzeului Naţional de Artă Contemporană al României şi ale Muzeului de Artă Craiova, precum şi din colecţii private din ţară şi străinătate.
Vernisajul va avea loc marţi, 9 noiembrie 2021, ora 17.00, la Palatul Culturii din Iaşi – Muzeul de Artă, în prezenţa maestrului Maurice Novac. Evenimentul va fi completat de lansarea albumului Retrospektiv. Curatorul acestei expoziţii este Adina Renţea.