Klaus Iohannis a vizitat zona turistică a Piramidelor și Sfinxului din Egipt
Preşedintele Klaus Iohannis a realizat o vizită de stat în Egipt, la invitaţia omologului egiptean, Abdel Fattah El-Sisi. Şeful statului a fost primit de omologul egiptean la Palatul Prezidenţial Al-Ittihadiya.
În prima parte a zilei, preşedintele Klaus Iohannis a depus coroane de flori la Memorialul Eroului Necunoscut şi la mormântul preşedintelui Muhammad Anwar el-Sadat. Un turist român l-a surprins pe președintele român alături de soția sa, Carmen, și întreaga delegație, la Cairo, în zona turistică a Piramidelor și Sfinxului.