Peste 126 de mii de vaccinări joi
Numărul de doze făcute astăzi este de 126.492. Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson sunt vaccinurile folosite de statul român.
Din acest număr, 90.950 reprezintă prima doză, 12.361 – doza a doua şi 23.181 – doza a treia, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 12.406.566 de doze de vaccin, pentru 6.823.643 persoane, dintre care 6.171.523 au primit schema completă şi 810.621 s-au imunizat cu doza a treia.