O echipă medicală din Danemarca a ajuns în România și va lucra la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”
În noaptea de miercuri spre joi, o echipă de medici și asistenți din Danemarca a ajunsîn România. Specialiștii danezi vor lucra la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București. Din Danemarca au ajuns doi medici și cinci asistenti specializați în Terapie intensivă, însoțiți de ofițeri din cadrul DEMA, iar joi vor sosi în țară încă un medic și un asistent.
Totodată, la un interval de 11 zile se va face schimbul cu o nouă echipă, astfel încât prezența specialiștilor din Danemarca va continua timp de trei săptămâni. Echipa va lucra în cadrul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, permițând astfel creșterea capacității din cadrul secției de Terapie intensivă, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat.