Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Bogdan Aurescu, va participa la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre Uniunii Europene, desfăşurată la Luxemburg

  • octombrie 18, 2021
  • Diana Nechita

Luni, ministrul interimar al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre Uniunii Europene, desfăşurată la Luxemburg. Conform unui comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe, principalele subiecte de pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Externe vor fi relaţiile Uniunii Europene cu statele din regiunea Golfului, dar şi perspectivele Parteneriatului Estic (PaE). În timpul unui dejun de lucru, vor fi discutate evoluţiile recente din Etiopia şi Nicaragua.

Totodată, vor mai fi abordate subiecte de interes precum situaţia din Afganistan, Tunisia, Balcanii de Vest, diplomaţia climatică, dosarul cipriot, situaţia din Belarus şi Mali, precizează MAE. În marja reuniunii, şefii diplomaţiilor europene vor participa la un mic dejun de lucru cu ministrul de Externe libian, Nayla El-Mangoush.

Miniştrii europeni de Externe vor avea şi un prim schimb de opinii cu privire la viitorul Summit al PaE care va avea loc la 15 decembrie. Potrivit MAE, Bogdan Aurescu va sublinia importanţa strategică a reuniunii, în cadrul căreia vor avea loc discuţii aprofundate cu privire la viziunea de dezvoltare post-2020 a PaE şi provocările la care trebuie să răspundă statele partenere din Vecinătatea Estică, în contextul pandemiei de COVID-19 şi al situaţiei de securitate din regiune.