Vineri, un singur pat ATI mai este disponibil la nivel național pentru pacienții COVID-19
Vineri, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că doar un singur pat ATI mai este disponibil la nivel național pentru pacienții infectați cu COVID-19. Azi sunt internați la terapie intensivă 1.729 de pacienți, cel mai mare număr de la începutul pandemiei.
Pe data de 15 octombrie 2021, la nivel național există 1600 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 336 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. Totodată, la nivel național există o rezervă operațională de 164 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale. 1.729 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.