Doi bărbați au petrecut 29 de zile pe mare după ce sistemul GPS s-a stricat
Doi bărbați din Insulele Solomon au stat 29 de zile pe mare din cauză că sistemul GPS nu a mai funcționat. Cei doi au fost găsiți la aproximativ 400 km distanță de locul unde a început călătoria lor. La câteva ore distanță după ce au pornit la drum, a început o furtună care le- a îngreunat vizibilitatea și a făcut imposibil de văzut coasta insulei după care se ghidau.
„Ne-a fost greu să ne deplasăm după ce a început furtuna, însă totul s-a înrăutățit în momentul în care a picat semnalul GPS. Nu puteam să vedem încotro mergem, așa că oprit motorul și am așteptat pentru a salva din combustibil. Nu știam unde ne aflăm, dar nu ne așteptam să fim în altă țară”, a spus Nanjikana.
Ambii bărbați erau atât de slăbiți încât, în momentul în care au ajuns în orașul Pomio, pe data de 2 octombrie, au fost scoși din barcă și cărați pe brațe într-o casă din apropiere. Bărbații au fost puși sub observație medicală la o clinică, iar acum locuiesc cu un localnic din Pomio.