Deputatul Alexandru Muraru: „Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că reprezentanții AUR sunt neo-legionari!”
Marți, de la tribuna Parlamentului, co-președintele AUR, Claudiu Tîrziu, l-a amenințat pe Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, spunându-i „O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”. În discursul susținut la moțiunea de cenzură, Târziu a spus și că „Dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”, referindu-se la acuzații venite din sală.
„Voi depune o plângere penală prealabilă la Poliție pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Din punctul meu de vedere, cred că reprezentanții AUR au depășit o linie roșie. Violența în politică este specifică partidelor totalitare, extremist, iar prin ceea ce s-a întâmplat astăzi, s-a dovedit că ceea de am spus de-a lungul timpului despre această formațiune politică a fost corect. Amenințarea cu moartea explicită și implicită și comparația cu legionarii este inadmisibilă. Este unică în istoria Parlamentului României după 1990”, a transmis deputatul Alexandru Muraru.