audio Sorin Alexandrescu: „Avem aerul că nu îl înțelegem pe Brâncuși!”
Vineri, 24 septembrie, începând cu ora 17.00, în Sala B.P. Hasdeu a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași (Păcurari 4), va avea loc o dezbatere pe marginea volumului Lumea incertă a cotidianului de Sorin Alexandrescu, recent apărut în colecția „Plural M” a Editurii Polirom.
„Sorin Alexandrescu face parte din categoria acelor intelectuali pentru care nu există granițe între domeniile spiritului. Pasionat de idei și de modul în care acestea ne modelează existența, e egal interesat de textul literar și de cel vizual, descifrându-le, pe ambele, drept documente semnificative ale condiției umane.” (Carmen Mușat)
Sorin Alexandrescu a vorbit la Radio HIT despre Lumea incertă a cotidianului.
De ce vorbim atât de puțin în România despre Brâncuși?
Sorin Alexandrescu: Este resimțit ca ceva atât de cunoscut, încât oamenii, atunci când vorbesc despre Brâncuși, spun doar locuri comune. Sigur că aici, cred eu, este și un defect al celor care au scris cărți despre Brâncuși, desigur, cu anumite excepții, pentru că au întreținut un fel de expresie a simplității lui Brâncuși. Sigur, și Coloana, și Peștele, și Pasărea în zbor, au ceva extrem de simplu, dar este o simplitate care ascunde un grad de cugetare extrem de adânc al autorului, al sculptorului. Am impresia, dar nu vreau să dau nume, că multe texte care s-au scris despre Brâncuși în limba română sunt simplificatoare, de fapt, adică îl reduc la nesfârșitele amintiri din copilărie, la nesfârșitele forme folclorice care l-au influențat, uitând că, de fapt, omul ăsta a stat în capitala avangardei europene, nu numai a celei franceze, toată viața, și că a fost divinizat de artiști ca el, de artiști avangardiști, care l-au interpretat ca pe unul de-al lor, ca un fel de șef de generație, ca să zic așa. Această simplificare a lui Brâncuși, care s-a făcut și se face în România, cred că e în dauna lui Brâncuși, dar și a noastră, a românilor. Avem aerul că nu îl înțelegem.
L-au descoperit tinerii pe Eliade?
Sorin Alexandrescu: Eliade, oricum ai lua-o, își găsește cititorii pe măsura noilor generații. El este editat în limba română de nu știu câți editori, toate cărțile se vând foarte bine. Asta înseamnă cu un public foarte larg nu numai că-l citește, dar dorește să aibă cărțile lui în casă. Cum face asta Eliade? Nu știu, probabil că fiecare generație citește altfel aceste texte. Eu am încercat în Noaptea de Sânziene să văd un fel de sinteză a întregii lui opere, adică atât partea autobiografică și partea istorică, România interbelică etc., cât și problemele lui personale ca scriitor care se caută pe sine. Sigur că poate fi citit și altfel, poate fi citit în multe feluri, dar eu cred că bogăția lucrurilor posibile este un semn că autorul, fie scriitor, fie artist, are foarte multe lucruri de spus. Și trebuie să lăsăm oamenii să spună ce cred. Mie mi se pare de multe ori, citind textele despre Eliade scrise de alții, că sunt banale. Dar e bine să apară, este bine ca fiecare autor să încerce un alt unghi de atac și un alt mod de-al citi pe Eliade, chiar dacă mie sau dumneavoastră sau altora ni se pare nepotrivit.
Ascultă aici interviul integral
„Ne întrebăm adesea dacă lumea în care trăim de decenii bune este ininteligibilă sau este, mai curând, atât de divers inteligibilă încât rămâne obscură. Este discursul public din vremea noastră, când fragmentat, gâfâit, dar sugerând mari revelații, când amânându-le parcă fără motiv, un discurs despre o lume în sine incognoscibilă, apare acest discurs din interese politice ale unora dintre actorii publici, derivă el dintr-o boală mai generală a limbajului sau dintr-o complexificare a realului însuși, căruia acesta nu-i mai asigură transparența necesară? Așa să fi simțit unii scriitori și artiști totdeauna raportul dintre limbaj și lume, de unde și teama lor de-a descoperi în rănile cuvintelor moartea referentului și acreala sensului? Să fie distanța de un anume trecut personal ceea ce ne face să-l considerăm retrospectiv armonios, în timp ce, invadați de prezent, îl simțim pe acesta fie grosolan și tâmp, fie incert, fie indeterminabil? Câțiva scriitori și artiști sunt lăsați aici să răspundă acestor întrebări dificile.” (Sorin Alexandrescu)
Din cuprins:
Mircea Eliade: Noaptea de Sânziene, mai de aproape • Lecția de teatru a Anei Blandiana • Dumitru Țepeneag sau Despre textul bine temperat • Mircea Nedelciu: ecou sau răsunet? • Dincoace și dincolo de real sau De la Ion Grigorescu și Marcel Iancu la Victor Brauner și Ștefan Câlția • Brâncuși sau Despre sublim • Memoria ca scenă (pornind de la un spectacol de Gavriil Pinte) • Touch me not: sens și prezență în filmul Adinei Pintilie
Sorin Alexandrescu a absolvit în 1959 Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, devenind apoi asistent (1963) şi lector (1966) la Catedra de literatură comparată. Şi-a luat doctoratul în 1971, cu o teză despre Faulkner. Pleacă în 1969 la Universitatea din Amsterdam, unde devine conferenţiar (1976) şi profesor (1980) de literatură română şi de semiotică. Este fondator al revistei „International Journal of Romanian Studies” şi al Asociaţiei Internaţionale de Studii Române, iar în domeniul semioticii, al Asociaţiei Olandeze de Semiotică şi al Institutului de Cercetări al Universităţii din Amsterdam pentru semiotică, teoria literaturii, filosofie şi teoria artei (ISELK), membru permanent al Grupului de cercetări semiotice al lui A.J. Greimas la Paris, ca şi al comitetului consultativ al Asociaţiei Internaţionale de Semiotică. A fost coorganizator a două mari expoziţii de artă românească: Cer şi pământ. Lumi imaginare (Maastricht, 1991) şi Artă figurativă. Începutul şi sfârşitul secolului XX în România (Amstelveen, 1998).
S-a implicat în acţiuni publice împotriva dictaturii comuniste, înfiinţând în 1988, la Amsterdam, alături de oameni politici şi de ziarişti de prestigiu, Comitetul pentru apărarea drepturilor omului din România (Roemenië Comité) şi publicaţia „Roemenië Bulletin”, făcând frecvent analize ale situaţiei din România în „NRC Handelsblad” şi „Oost Europa Verkenningen” (Amsterdam), ca şi la radioul şi televiziunea olandeze şi organizând, prin Roemenië Comité, numeroase demonstraţii publice de protest la Amsterdam şi la Haga. A venit la Bucureşti cu o echipă de ziarişti olandezi a treia zi după Revoluţie, pentru reportaje pe viu, ca şi pentru refacerea Bibliotecii Centrale Universitare. A susţinut ulterior cursuri universitare la Bucureşti, Constanţa şi Iaşi. Între 1998 şi 2000 a fost consilier pentru cultură şi învăţământ al preşedintelui Emil Constantinescu.
În 2002, acum profesor emerit la Universitatea din Amsterdam, a revenit ca profesor asociat la Universitatea din Bucureşti şi a fondat, împreună cu Laura Mesina şi cu alţi colegi, Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI), cu programe de masterat, doctorat şi postdoctorat, unde lucrează şi în prezent.
A publicat numeroase cărţi, printre care William Faulkner (Editura pentru literatură universală, 1969), Poetică şi stilistică (Univers, 1972), Logique du personnage (Mame, 1974), Richard Rorty (Kok Agora, 1995), Roemenië. Verhalen van deze tijd – România. Povestiri contemporane (editor, Meulenhoff, 1988), Figurative Art: Beginning and End of the 20th Century in Romania (Amstelveen, muzeul Cobra, 1998), Paradoxul român (Univers, 1998), La modernité à l’Est. 13 aperçus sur la littérature roumaine (Paralela 45, 1999), Privind înapoi, modernitatea (Univers, 1999), Identitate în ruptură (Univers, 2000), Mircea Eliade, dinspre Portugalia (Humanitas, 2006), ca şi sute de articole şi studii, precum cele din volume editate de A.J. Greimas (Larousse, 1973, şi Hachette, 1979) şi de H. Parret (de Gruyter, 1983).
A primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică şi istorie literară în 1969 (pentru William Faulkner) şi 1998 (pentru Paradoxul român), Premiul Grupului pentru Dialog Social pentru promovarea unei imagini corecte a României în străinătate şi pentru sprijinul adus societăţii civile din România (1998), Ordinul de Oranje-Nassau în grad de ofiţer, acordat de regina Olandei (2002), şi Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler, acordat de Casa Regală a României (2017).