Somalia a găzduit prima sa proiecție de film după 30 de ani
Somalia a găzduit prima sa proiecție de film după 30 de ani, oferind astfel speranțe cu privire la o renaștere culturală în țara africană măcinată de război. Două filme scurte regizate de somalezul Ibrahim CM au fost difuzate la Teatrul Național din capitala Mogadishu, sub pază strictă. În trecut, teatrul a fost ținta unui atac sinucigaș cu bombă, dar a fost utilizat și de traficanții de droguri drept bază.
Regizorul de teatru Abdikadir Abdi Yusuf a spus că a fost „o noapte istorică pentru somalezi. Arată cum speranțele pot reapărea după atâția ani de provocări”. Cinefilii au plătit câte zece dolari pentru a vedea cele două filme, „Hoos” și „Date from hell”. Pentru a ajunge la teatru, în „zona verde”, bine păzită, din Mogadishu, cinefilii au trecut prin mai multe filtre de securitate.
Teatrul s-a închis în 1991, la începutul războiului civil, și a fost folosit ulterior ca sediu de către traficanții de droguri care se luptau pentru supremație în capitală. Drept urmare, clădirea teatrului s-a degradat. Când s-a redeschis în 2012, după reparațiile realizate de Misiunii Uniunii Africane în Somalia, clădirea a fost aruncată în aer de militanții al-Shabaab care considerau spectacolele și filmele dovezi ale coruperii morale.