Iași: Conferința Națională de Robotică în Neurochirurgie
Tema acestei ediții este „Tehnologii & Tehnici moderne de robotică și neuroimagistică intraoperatorie în neurochirurgie și chirurgie spinală”.
Începută astăzi, Conferința Națională de Robotică în Neurochirurgie este organizată de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”. Ca parteneri spitalul îi are pe Societatea Română de Neurochirurgie, Academia de Științe Medicale din România, Academia Română, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” Iași, Consiliul Județean Iași și Colegiul Medicilor din România.
Conferința se va încheia duminică, 19 septembrie.
Evenimentul va avea loc în sistem hibrid. Participanții, din țară și din Republica Modova, vor avea posibilitatea de a învăța să lucreze în neurochirurgie cu sisteme robotice de ultimă generație în domeniul neuroimagisticii intraoperatorii de înaltă performanță în neurochirurgie și chirurgie spinală existente în prezent în dotarea Spitalului de Neurochirurgie Iași.
„Pandemia de COVID-19 a transformat spațiul virtual într-o nouă realitate care poate compensa momentan restricțiile impuse întâlnirilor în persoană, față în față, transformând Conferința Națională de Robotică într-o experiență atractivă și în mediul online”, a declarat dr. Lucian Eva, managerul Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”.