Nelu Tătaru la Iași: „Așteptăm un nou val al pandemiei în octombrie”
Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru a fost numit joi în funcția de consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu. Aflat împreună cu acesta la Iași, vineri Nelu Tătaru a făcut o serie de declarații de presă.
Nelu Tătaru afirmă că se află la Iași pentru „o evaluare a situației pe Moldova”.
Cu acest prilej, a atras atenția asupra faptului că trebuie începută pregătirea tuturor paturilor ATI: „Suntem într-un val patru. Iașul e unul din cele cinci județe care astăzi a raportat peste o sută de cazuri noi”.
În opinia sa, încă nu am scăpat de pandemie, ci ne așteaptă o nouă încercare: „Așteptăm un val la început de octombrie. Trebuie să gestionam situația atât prin evenimente, cât și prin o campanie de vaccinare mai atentă și mai intens mediatizată. Trebuie să ne vaccinăm”.
Mai mult, conform consilierului onorific, „ne pregătim ca această pandemie să se transforme într-o boală sezonieră cu vaccinare. Abia în 2023 să ne așteptăm la un an normal”.
Întrebat ce s-a schimbat de la primul val până la acest al patrulea, Nelu Tătaru a răspuns: „Aparatura e multă. În acest moment avem vaccinul, avem o armă pe care nu o folosim suficient. Anul trecut vorbeam de vaccin și acum a venit și reticența”.