Circulația rutieră va fi reluată integral în zona Bucium
Disconfortul pe care ieşenii l-au resimţit în traficul din zona Bucium în ultimele zile se apropie de final. În ultimele zile, constructorul a turnat asfaltul pe ultima porțiune, eliberând astfel tot carosabilul tronsonului cuprins între Hotel Pleiada şi Institutul de Psihiatrie Socola. Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a transmis că luni, pe data de 13 septembrie, în prima zi de începere a anului şcolar, ieşenii vor putea circula fără restricţii în zona Bucium.
„Am devansat astfel termenul de 11 septembrie propus pentru finalizarea acestui tronson. Între timp, echipele Conest au început să lucreze la un alt tronson de 200 de metri liniari. Tot în carosabil, dar pe partea stângă la ieșirea din Iași. Vom continua în același ritm susținut fără a ne uita la ceas. Faza finală de asfalt pe acest tronson o realizăm sâmbătă, 11 septembrie, și duminică, 12 septembrie. Luni, 13 septembrie, în prima zi de școală, carosabilul din Bucium va fi redat 100% circulației rutiere”, promit reprezentanţii firmei Conest.