A avut loc prima conversație telefonică după șapte luni între președintele SUA și președintele Chinei
Vineri, președintele chinez Xi Jinping a spus într-o convorbire telefonică cu omologul său american, Joe Biden, că ostilitatea Washingtonului faţă de Beijing a provocat ,,dificultăţi serioase” pentru relaţiile bilaterale.
Relaţiile dintre Washington şi Beijing au fost tensionate din timpul mandatului fostului preşedinte american, Donald Trump, care a lansat un război comercial împotriva Chinei şi i-a reproşat gestionarea pandemiei de COVID-19.
,,Cele două ţări ale noastre şi lumea întreagă vor suferi în cazul unei confruntări sino-americane. Viitorul şi soarta lumii depind de capacitatea Chinei şi a Statelor Unite de a-şi gestiona bine relaţiile. Aceasta este întrebarea secolului, la care ţările noastre vor trebui să răspundă”, a menționat preşedintele chinez.