UMF Iași: centru multidisciplinar unic în România
În 28 de luni, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași va implementa CENEMED
CENEMED este o platformă multidisciplinară de cercetare-dezvoltare medicală. Proiectul este cofinanțat prin POC, Axa Prioritară: Cercetare, Dezvoltare tehnologică și Inovare (CDI) și urmărește să dezvolte un centru de cercetare în domeniile: urgențe cardiovasculare și toxicologice, oncologie pelvină, imunologie și genetică, nefropatologie și gastroenterohepatologie.
Astăzi a fost semnat contractul de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în calitate de Organism Intermediar pentru POC 2014-2020. Valoarea CENEMED este de peste 13 milioane de euro (valoarea totală este de 66,813,161.60 lei, din care finanțare nerambursabilă 66,669,425.19 lei).
Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, a declarat cu această ocazie: „Este un proiect de cercetare extraordinar, unic în România, axat pe diverse patologii din diverse domenii, de la urgențe cardiovasculare, până la abord oncologic și nefropatologie, cu scopul de a cerceta metodele diagnostice și mijloacele terapeutice personalizate capabile să crească supraviețuirea și să îmbunătățească calitatea vieții pacienților din regiunea de Nord-Est. Urmărim consolidarea și dezvoltarea infrastructurii de Cercetare Dezvoltare Inovare din UMF Iași, care va opera, prin CENEMED, la cele mai înalte standarde internaționale, având în vedere faptul că realizarea achizițiilor echipamentelor și instrumentelor pentru cercetare presupune achiziționarea de echipamente de ultimă generație. Un exemplu este Sistemul Robotic «da Vinci Xi» de ultimă generație – sistem de prelevare mostre țesut și intervenții de rezecție tumorală, practic primul robot chirurgical din regiunea denord-est a țării. De asemenea, vor fi create și dotate trei laboratoare de cercetare noi și modernizate alte trei laboratoare de cercetare existente. În plus, vor fi achiziționate 110 echipamente și instrumente medicale ce vor fi utilizate în dezvoltarea a 16 teme de cercetare pentru care există 16 acorduri de parteneriat încheiate cu membrii Clusterului RoHealth, cu membrii Clusterului BioROne și cu membrii Clusterului IMAGOMOL, clustere inovative din care Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» face parte”.
CENEMED în cifre
Valoarea totală a proiectului: 66,813,161.60 lei
Finanțare nerambursabilă: 66,669,425.19 lei
– 3 laboratoare noi
– 3 laboratoare existente vor fi modernizate
– 110 echipamente și instrumente medicale
– 16 teme de cercetare