A fost lansată o nouă licitaţie pentru modernizarea DN 71 Târgovişte – Sinaia
Compania de Drumuri a lansat o nouă licitaţie pentru modernizarea Drumului Naţional 71 Târgovişte – Sinaia. Investiţia este de aproximativ un miliard de lei și este asigurată din fonduri europene. Licitația este relansată deoarece în ianuarie 2021 CNAIR a reziliat contractul cu o asociere din România pentru lărgirea a patru benzi de pe segmentul Bâldana – Târgovişte, respectiv modernizarea Târgovişte – Sinaia, însumând 58 kilometri. Investiția este evaluată la peste un miliard de lei, iar banii vor veni din fonduri europene.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că pentru DN 71 Târgovişte – Sinaia, proiectarea va dura 12 luni, iar execuţia 24 de luni, urmând să fie construiţi şi opt kilometri de şosea nouă. Acest sector al drumului național are o lungime de 58,8 km, iar proiectul presupune construirea a 14 poduri noi și reabilitarea altor opt. De asemenea, modernizarea include două noi pasaje și două parcări de scurtă durată.