Doar o zi de team building la Vatra Dornei pentru Poli Iași! Minicantonamentul echipei din Copou a fost anulat din cauza condițiilor meteo
Plecată marți la prânz la Vatra Dornei pentru un minicantonament de cinci zile, delegația echipei de fotbal Politehnica Iași va face astăzi cale întoarsă spre casă.
Oficialii clubului au anunțat că stagiul de pregătire a fost anulat din cauza condițiilor meteo, terenul de iarbă fiind inundate după ploile abundente căzute în ultimele zile.
”Decizia a fost luată în această dimineață din cauza condițiilor meteo, precipitațiile căzute afectând suprafața de joc a singurului teren cu iarbă din localitatea bucovineană. Astfel, pentru că obiectivele stagiului nu ar fi putut fi îndeplinite, colectivul tehnic a hotărât ca lotul deplasat să se pregătească acasă. Programul antrenamentelor va rămâne același, cu câte două ședințe pe zi până vineri, inclusive”, a anunțat clubul Politehnica Iași pe site-ul oficial.
(Narcis POHOAȚĂ)
Foto: Facebook Politehnica Iasi