Valeriu Gheorghiță: ,,Oamenii nu înțeleg beneficiile reale ale vaccinării și nu percep realitatea în care noi ne aflăm în momentul de față”
Valul patru al pandemiei în România se intensifică în mod mai rapid decât era estimat inițial. Noile predicții făcute de specialiști arată că în doar patru săptămâni se va ajunge la numărul de 2.000 de cazuri zilnic, chiar dacă la început estimau 1.500 – 1.600 pe zi. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România, a anunțat că acesta nu va fi vârful maxim al actualului val pandemic.
,,Oamenii nu înțeleg beneficiile reale ale vaccinării și nu percep realitatea în care noi ne aflăm în momentul de față: suntem în plină pandemie, suntem la peste 1.000 de cazuri raportate în fiecare zi. Practic, persoanele care nu au niciun fel de imunitate, nici post-boală, nici post-vaccinare, au cel mai mare risc să se infecteze în perioada următoare”, a spus Valeriu Gheorghiță.
„Aș putea spune că acest risc este cu siguranță atât de mare, încât toate persoanele – mai ales din marile aglomerări urbane – care n-au niciun grad de imunitate se vor infecta în perioada lunilor următoare”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.