Belgia oprește operațiunile de evacuare de pe aeroportul din Kabul
Miercuri, Belgia a transmis că a pus capăt operaţiunilor sale de evacuare de pe aeroportul din Kabul, chiar cu câteva zile înainte de retragerea trupelor americane care securizează situl. Decizia a fost luată ,,în acord cu partenerii europeni” ai Bruxellesului.
,,Guvernul federal a luat decizia de a pune capăt evacuărilor de pe aeroportul din Kabul, având în vedere evoluţia situaţiei în Afganistan”, a anunţat pe Twitter prim-ministrul belgian Alexander De Croo.
Uniunea Europeană a făcut apel marţi la SUA să securizeze aeroportul ,,atâta timp cât va fi necesar”, după retragerea trupelor americane din Afganistan prevăzută pentru 31 august, pentru a putea scoate din ţară şi mai multe persoane considerate în pericol după preluarea puterii de către talibani. Josep Borrell, șeful diplomației europene, a spus că evacuarea tuturor colaboratorilor afgani ai puterilor occidentale și a familiilor lor înainte de data limită este imposibilă. În același timp, Washingtonul a refuzat să prelungească termenul-limită.