După ce a fost urmărit de polițiști, un șofer a murit într-un accident
În noaptea de luni spre marți, un şofer a murit într-un accident care a avut loc în municipiul Râmnicu Vâlcea. Acesta a fost urmărit în trafic de poliţişti după ce aceștia au primit un apel la 112 care îi anunţa că bărbatul ar deține un pistol asupra sa. Apoi, după ce au fost efectuate verificări în maşina acestuia, s-a constatat că pistolul era o brichetă nefuncţională. Autoritățile au transmis că aflat la o intersecţie, şoferul urmărit a intrat în coliziune cu un alt autoturism şi a decedat.
,,În data de 24 august, ora 02.34, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 de un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla împreună cu alţi prieteni în municipiul Râmnicu Vâlcea, bulevardul Dem Rădulescu, un alt bărbat la volanul unui autoturism le-a arătat un pistol după care ar fi plecat de la faţa locului. Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au intervenit imediat în zonă pentru depistarea autoturismului, însă, în momentul în care a fost oprit, şoferul a demarat cu viteză de lângă echipajul de poliţie, care a pornit în urmărirea lui”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean din Vâlcea.