Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Fostul președinte afgan se află în Emiratele Arabe Unite.

  • august 18, 2021
  • Diana Nechita

Fostul președinte afgan, Ashraf Ghani, a fugit duminică din țară în timp ce talibanii se apropiau de capitala Kabul. În prezent, acesta este în Emiratele Arabe Unite.

„Ministerul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Emiratelor Arabe Unite poate confirma că Emiratele Arabe Unite i-au întâmpinat pe președintele Ashraf Ghani și familia sa în țară din motive umanitare”, transmite ministerul printr-o declarație.

„A trebuit să fac o alegere grea; să stau să înfrunt talibanii înarmați care voiau să intre în palat sau să părăsesc țara mea dragă, căreia mi-am dedicat viața să o apăr în ultimii 20 de ani. Ar fi fost un dezastru umanitar în orașul acesta de șase milioane de locuitori dacă s-ar fi înregistrat nenumărate victime și distrugeri în Kabul. Talibanii m-au determinat să plec, au venit aici să atace Kabulul și oamenii din Kabul. Ca să evit vărsarea de sânge, cel mai bine a fost să plec”, a declarat fostul președinte afgan.