Mini-tururi ornitologice gratuite pentru persoanele care strâng pet-uri din zona Deltei Dunării
Luni, pe data de 16 august 2021, Societatea Ornitologică Română (SOR) începe proiectul ,,PETlican”, prin care îşi propune reducerea cantităţii de plastic din Delta Dunării prin promovarea unui comportament responsabil faţă de natură. Această campanie se desfăşoară în perioada 16-27 august, pe plajele de la Marea Neagră din Sulina şi Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării. În aceste zone sunt instalate corturi ale organizaţiei neguvernamentale, iar voluntarii asociaţiei le oferă turiştilor mini-tururi ornitologice gratuite celor care aduc pet-uri.
,,Dacă vor aduce plastic la corturile pe care le avem instalate, turiştii vor primi tururi ornitologice gratuite. Vom învăţa despre păsări, cum să folosim binoclul, luneta. Toată lumea câştigă, şi turiştii, şi localnicii, şi biodiversitatea. Vorbim de cinci pet-uri de doi litri sau de zece pet-uri de câte 0,5 litri”, a transmis responsabilul de comunicare al SOR, Andreea Oprea.